Colapsul congestiei din 1986

În octombrie 1986, a fost detectată o prăbușire a congestiei pe Internet pe o legătură de 32 kbps între campusul Universității din California, Berkeley și Laboratorul Național Lawrence Berkeley, aflat la 400 de metri distanță, în timpul căreia debitul a scăzut cu un factor de aproape 1.000, ajungând la 40 bps.

Doi ani mai târziu, Van Jacobson a implementat și publicat algoritmul de control al congestiei în versiunea Tahoe a TCP, bazată pe o idee a lui Raj Jain, K.K. Ramakrishnan și Dah-Ming Chiu. Înainte de Tahoe, existau mecanisme în TCP care împiedicau expeditorii să copleșească receptorii (Flow Control), dar nu exista niciun mecanism eficient care să împiedice expeditorii să copleșească rețeaua. Acest lucru nu a fost o problemă deoarece existau puțini gazde, până la mijlocul anilor 1980. Până în noiembrie 1986, numărul de gazde a fost estimat să fi crescut la 5.089, dar majoritatea legăturilor de bază au rămas la 50 - 56 bps (biți pe secundă) de la începutul ARPANet.

In figura de mai jos gasim reprezentare grafica a traficului care dupa un punct face colaps.